Obligațiile fiscale ale persoanelor fără rezidență în Spania

În acest articol vom aborda noutățile despre impozitarea și obligațiile fiscale ale persoanelor fără rezidență în Spania.

Impozitarea, precum și cadrul legal la care sunt supuși contribuabilii, depind de rezidența fiscală a acestora. Obligațiile fiscale sunt diferite în funcție de faptul că sunteți rezident în Spania sau, dimpotrivă, dacă sunteți rezident în orice alt stat. A avea rezidență fiscală în Spania presupune plata impozitelor pe venitul obținut la nivel mondial; în timp ce contribuabilii care au reședința fiscală în străinătate vor fi impozitați pe veniturile considerate a fi fost obținute pe teritoriul spaniol, acest lucru fără a se interpune celor stabilite în dispozițiile prevăzute în diferitele acorduri de evitare a dublei impozitări încheiate de Spania și pe care aceasta le poate pune în aplicare.

Statutul de rezident într-un alt stat va fi acreditat în fața AEAT prin intermediul unui certificat de rezidență fiscală eliberat de autoritățile fiscale ale statului de reședință; în caz contrar, ei vor fi considerați rezidenți fiscali în Spania și vor trebui să plătească taxe în consecință.

Contribuabilii care își fac dovada reședinței fiscale în alt stat și, prin urmare, sunt considerați nerezidenți, vor fi impozitați în conformitate cu regulile Impozitului pe venitul nerezidentului (IRNR), indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice, pentru veniturile obținute în Spania, trebuind să se distingă dacă aceste venituri sunt obținute dispunând de un sediu permanent situat pe teritoriul spaniol sau, dimpotrivă, dacă sunt obținute fără medierea acestuia.

Venituri obținute fără sediu permanent

Dacă venitul este considerat venit din muncă obținută în Spania, ca urmare a desfășurării activității pe teritoriul spaniol sau pentru că provine de la Administrația Spaniolă, respectivul venit va fi supus impozitării în Spania la cota de 24%, sau 19 % dacă contribuabilul este rezident într-un alt stat membru al Spațiului Economic European sau al Uniunii Europene.

Pe de altă parte, dacă venitul provine din capitalul imobiliar, contribuabilul trebuie să declare venitul respectiv, putând deduce cheltuielile cauzate de închirierea imobilului, cu condiția să facă dovada reședinței în alt stat membru al Uniunii Europene sau Spațiul Economic European.

În cazul în care proprietatea nu generează venituri pentru că este neocupată, se aplică regulile referitoare la atribuirea veniturilor imobiliare prevăzute în Impozitul pe Venitul Personal (IRPF). In acest fel, prin modelul 210, contribuabilul nerezident trebuie să declare, ca randament al capitalului imobiliar, 2% din valoarea cadastrală a proprietății sau 1,1% din valoarea cadastrală atunci când aceasta a fost revizuită în aceeași perioadă fiscală sau în ultimii 10 ani.

În ceea ce privește profiturile provenite din capitalul mobil ca atare, trebuie să înțelegem dividendele și alte beneficii derivate din participarea la fondurile proprii a entităților rezidente în Spania, dobânzile și alte beneficii obținute prin transferul către terți a capitalului propriu plătit de către persoane sau entități rezidente pe teritoriul spaniol și taxele plătite de persoane sau entități rezidente pe teritoriul spaniol sau de sediile permanente situate pe teritoriul spaniol sau care sunt utilizate pe teritoriul spaniol. 

În ceea ce privește acest tip de venituri, cota aplicabilă este de 19%; cu toate acestea, sunt prevăzute diferite cazuri de scutire a taxei. Astfel, atunci când contribuabilul este rezident într-o țară a Uniunii Europene, vor fi scutite de taxe veniturile provenite din Datoria Publică Spaniolă, veniturile din conturi de nerezident, dividendele distribuite de filiale rezidente în Spania către societățile-mamă rezidente în alt Stat al Spațiului Economic European sau al Uniunii Europene și redevențe între societățile asociate, plătite unei societăți rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau unui sediu permanent al respectivei societăți situat într-un alt stat membru al Uniunii Europene, printre altele.

În ceea ce privește câștigurile de capital, acestea se vor calcula prin diferența dintre valorile de transfer și de achiziție, fiind supuse impozitării pe teritoriul spaniol atunci când provin din titluri de valoare emise de persoane sau entități rezidente, atunci când provin din alte bunuri mobile situate pe teritoriul spaniol sau de drepturi care trebuie îndeplinite pe teritoriul respectiv; sau, atunci când bunuri situate pe teritoriul spaniol sau drepturi care trebuie îndeplinite sau exercitate pe teritoriul respectiv sunt încorporate în activele contribuabilului.

Contribuabilii nerezidenți care obțin venituri în Spania trebuie să facă o declarație pentru fiecare dintre veniturile menționate mai sus, prin formularul 210. Termenul limită de depunere variază în funcție de tipul de venit și de rezultatul obținut din decontare. În acest fel, perioada este de trei luni, odată cu scurgerea unui termen de o lună de la data transferului imobilului, pentru veniturile realizate din transferul imobilului. Anul calendaristic următor datei de scadență în cazul veniturilor imputate din imobile situate pe teritoriul spaniol. 

Pentru restul veniturilor, în cazul auto lichidărilor cu rezultat de depunere, termenul de prezentare și depunere va fi primele 20 de zile calendaristice din lunile aprilie, iulie, octombrie și ianuarie, în raport cu venitul a cărui scadență este inclusă în trimestrul calendaristic anterior. 

În cazul auto lichidărilor cu rezultat zero, termenul este de la 1 la 20 ianuarie a anului următor scadenței venitului declarat. În sfârșit, pentru auto lichidărilor cu rezultat de încasat, acestea se pot depune din luna februarie a anului următor scadenței venitului declarat și în perioada următorilor patru ani, socotiți de la data încheierii perioadei declarației si depunerea plății.

Venituri obținute având un sediu permanent

Se înțelege că o persoană desfășoară activități economice având un sediu permanent situat pe teritoriul spaniol atunci când acestea au caracter continuu sau obișnuit, acest spațiu dispunând de instalații sau locuri de muncă de orice fel, în care se desfășoară total sau parțial activitatea, sau acționează în acest spațiu printr-un agent autorizat care contractează, în numele și pentru persoana nerezidentă diferite servicii în baza unei împuterniciri notariale.

Veniturile atribuibile sediului permanent vor fi constituite din veniturile din activitățile economice sau din exploatațiile desfășurate de respectivul sediu permanent, din veniturile obținute din activele aferente acestuia și din câștigurile sau pierderile de capitaluri proprii rezultate din activele aferente sediului permanent. 

Veniturile obținute din sediile permanente situate pe teritoriul spaniol vor da naștere obligației de a prezenta declarația corespunzătoare, prin modelul simplificat 200 sau 201. Termenul limită de depunere a acestora este de 25 de zile calendaristice următoare celor șase luni de la încheierea perioadei fiscale; care coincide cu exercițiul financiar declarat de sediul permanent, fără a depăși 12 luni.