Când o companie realizează profit, poate distribui dividende acționarilor săi. Dividendul ordinar este distribuția tradițională convenită după închiderea exercițiului fiscal și aprobarea situațiilor financiare în cadrul adunării generale a acționarilor. Se calculează pe baza profiturilor verificate și, acolo unde este cazul, a rezervelor disponibile liber, respectând întotdeauna limitele legale.
Prin urmare, dividendul ordinar se bazează pe profiturile confirmate sau, acolo unde este cazul, pe rezervele disponibile liber, cu un risc juridic și financiar foarte limitat.
Dividendul interimar, pe de altă parte, este un avans asupra dividendului final, plătit în cursul exercițiului fiscal curent. O imagine finală a profitului nu este încă disponibilă, astfel încât legea impune o mai mare prudență. Prin urmare, trebuie demonstrat că există deja un profit suficient de la începutul anului, că se mențin cerințele obligatorii de acoperire și că societatea are suficientă lichiditate pentru a efectua plata fără a-și pune în pericol operațiunile. Deși ambele sunt percepute similar de către acționar, diferența esențială constă în momentul efectuării (după închiderea exercițiului fiscal vs. înainte de închidere) și în baza contabilă (profit confirmat vs. profit estimat). Dividendul ordinar este aprobat de adunarea generală a acționarilor; Dividendul interimar este de obicei aprobat de consiliul de administrație, cu excepția cazului în care statutul prevede altfel.
Cum funcționează dividendele interimare
Pentru a aproba un dividend interimar, consiliul de administrație întocmește un bilanț contabil la jumătatea anului care arată performanța companiei din ianuarie până în prezent. Cu aceste informații, verifică două lucruri simple: dacă există un profit acumulat suficient și dacă există suficiente numerar disponibil pentru a acoperi plățile fără probleme financiare (adică, fără a neplati furnizorii, salariile, chiria etc.).
Dacă totul se încadrează, conducerea companiei aprobă plata, stabilește suma care urmează a fi distribuită și data plății și informează acționarii. Ulterior, la sfârșitul anului, se revizuiesc conturile finale. Dacă rezultatul final este similar cu așteptările, nu există nicio problemă: avansul se adaugă la dividendul regulat care va fi aprobat la momentul respectiv. Dacă rezultatul final a fost mai mic decât cel așteptat, avansul deja primit se ajustează prin reducerea dividendului care ar urma să fie plătit la sfârșitul anului. În cazuri extreme (foarte rare dacă se procedează cu prudență), dacă s-a plătit prea mult în avans și nu a existat nicio justificare pentru aceasta, ar fi necesară luarea unor măsuri corective.
Ideea principală este simplă: un dividend interimar permite recompensarea acționarilor înainte de sfârșitul anului, dar necesită prudență pentru a evita plățile excesive. Prin urmare, cheia funcționării corecte a unui dividend interimar este documentația: bilanțul interimar, raportul de calcul, procesul-verbal al acordului și, dacă este cazul, raportul auditorului. Un dividend interimar bine conceput permite o remunerare mai devreme fără a aștepta adunarea generală anuală, menținând în același timp riscurile sub control.
Impozitarea dividendelor interimare
Pentru acționar, impozitarea dividendelor interimare este aceeași ca și cea a dividendelor obișnuite. La primire, societatea reține impozitul corespunzător, iar suma este declarată în declarația de impozit pe venit pentru anul în care este primită, în cadrul bazei de impozitare a veniturilor din economii, ca venit din investiții. Faptul că este o plată în avans nu modifică tratamentul fiscal pentru beneficiar. Dacă ulterior, cu conturile deja aprobate, dividendul final este diferit, ajustarea se face în acea distribuire ulterioară și nu modifică impozitarea avansului deja primit.
Pentru societate, dividendul interimare reprezintă o alocare a profiturilor care reduce capitalul propriu. În contabilitate, o datorie față de acționari este recunoscută la adoptarea acordului și se stinge la efectuarea plății.
Nu constituie o cheltuială deductibilă în scopuri de impozit pe profit, la fel cum nu sunt dividendele obișnuite, deoarece nu este un cost necesar pentru generarea de venituri, ci mai degrabă o distribuire a profitului. O planificare adecvată a fluxului de numerar și proiecțiile financiare realiste previn tensiunile și permit o politică de distribuție consecventă.
Este important de reținut că, dacă se efectuează o ajustare la aprobarea situațiilor financiare (de exemplu, deoarece profitul final a fost mai mic decât cel estimat), această ajustare nu redeschide impozitarea avansului primit: acționarul a plătit deja impozite asupra sumei primite, iar orice reducere se realizează prin diminuarea dividendului final sau, dacă este necesar, prin compensarea acestuia în anii fiscali viitori, așa cum se stabilește prin acordurile societății și în cadrul legal.
În ciuda caracteristicilor care le diferențiază de dividendele obișnuite, tratamentul fiscal este identic, așa cum este detaliat mai jos:
Până la 6.000 € la 19%.
Între 6.000 € și 50.000 € la 21%.
Peste 50.000 € la 23%.
În concluzie, dividendele interimare sunt impozitate ca orice alte dividende, cu reținere la sursă și se percep asupra părții din veniturile din economii din impozitul pe venitul persoanelor fizice (IRPF). Pentru companie, însă, acestea reprezintă o alocare a profiturilor care necesită prudență, documentație contabilă adecvată și o gestionare solidă a lichidității. Atunci când este bine conceput, acest lucru permite alinierea așteptărilor acționarilor, uniformizarea politicii de distribuire a dividendelor pe tot parcursul anului și menținerea disciplinei financiare.
